Rugaciune impotriva farmecelor si bantuirii duhurilor rele

Doamne, viforul necazurilor se ridica asupra mea si duhurile necurate nu-mi dau pace, dar intru Tine imi pun toata nadejdea si pazei Tale ma incredintez intreg (intreaga), ca Tu cunosti pricina raului care ma bantuie si esti dezlegarea tuturor legaturilor necurate. La Tine toti perii capului meu sunt numarati.



De Tine toti demonii stiu si se cutremura. Deci pe Tine Te rog, Doamne, Atotputernicule, sa indepartezi de la mine orice duh necurat si orice rau pierzator de suflet, scotandu-ma pe mine biruitor peste toata facatura diavoleasca, sub acoperamantul dreptei Tale si intru crucea Ta cea atotizbavitoare.



Ca Tu esti intarirea si scaparea noastra in veci, Hristoase Dumnezeule, si Tie slava Iti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin.
Interlink.ro

2 comentarii:

  1. Ce minunat și simplu, care a adus bucurie și fericire în viața mea după ce am văzut o postare despre cum a ajutat o doamnă numită Rebecca, am decis să-l contactez pentru ajutor atunci când i-am spus că Dumnezeu l-a trimis pe om DR.WEALTHY pe felul în care amantul meu m-a părăsit timp de 8 luni fără să mă sune sau să mă trimită prin mesaje text, când am împărtășit trista mea experiență cu DR. WEALTHY, a spus că totul va fi în regulă în 5 zile, aș fi, sunt sigur că ceea ce spune acest bărbat este real, așa că am decis să încerc și ceea ce m-a surprins cel mai mult la început, mă gândeam, de asemenea, că nu este real Am învățat că era ca alții care vor veni și vor adăuga durere durerii oamenilor, neștiind acolo sentimente, ci pentru a face un prost din tine, dar acest mare om DR. WEALTHY nu este niciodată așa că a lui este pentru totdeauna și îi face pe oameni să fie fericiți cu cel pe care îl iubesc, sunt atât de fericit, chiar înainte de cele 3 zile tocmai am primit un telefon de la un bărbat care m-a părăsit timp de 8 luni, spunând că îmi pare rău și că vrea să mă întorc la viața lui, am fost atât de fericit, El m-a invitat la o cină, ceea ce am vrut să spun acolo, am vorbit amândoi și a spus că vrea să demonstreze că nu mă va părăsi niciodată pentru nicio altă doamnă pe care m-a logodit și De asemenea, faceți-mă să am acces la tot contul său. SĂNĂTOS un bărbat care mi-a adus bucurie în viața mea, vă rog prieteni care au nevoie de ajutor, aș sfătui și jur că dr. Dr. WEALTHY este omul potrivit și nu acei falși care sunt online pentru a face bani și nu pentru a ajuta aici este DR. E-mailul privat al lui WEALTHY. wealthylovespell@gmail.com whatsApp numărul +2348105150446.

    RăspundețiȘtergere
  2. Căsătoria mea mergea atât de bine când soțul meu a început brusc să aibă relații matrimoniale suplimentare cu secretara sa și când am aflat că nu vine acasă. Am început să caut ajutor pentru că nu pot crește copii singuri și apoi l-am întâlnit pe atotputernicul doctor Charles care mi-a spus să nu-mi fac griji și că îmi va restabili căsătoria. Așa a vrăjit și soțul meu a venit la mine pledând pentru tot ce a făcut în spatele meu. Mulțumesc Atotputernicului Doctor Charles Ești un om de cuvinte!

    E-mail: doctorcharlesspellword99@gmail.com sau WhatsApp lui la +27638477619

    RăspundețiȘtergere